Urmăriți în câteva zeci de secunde fazele prin care am trecut ca să ridicăm Centrul Green Mogo, cu accent pe două din structurile reprezentative ale clădirii: taluzul realizat din anvelope uzate reutilizate și umplute cu pământ și moloz compactat și structura de lemn lamelar a sălii de training.
Construirea unui acoperiș înierbat aduce multe beneficii unei clădiri, în primul rând la nivel de eficiență energetică și la nivel estetic. Noi am încercat să mergem și mai departe și să transformăm acoperișul într-un exemplu de cum poți cultiva plante la tine în curte chiar și atunci când nu ai curte: mutând grădina pe acoperiș. Evident, indiferent de destinația acoperișului verde, trebuie să fii atent la structura straturilor și la materialele pe care le folosești și recomandarea noastră principală este să folosiți o membrană din materiale de tip cauciuc care are suficientă elasticitate pentru a rezista la ciclurile termice de la noi din țară (care presupun atât dilatare cât și contractare) fără a se fisura și a genera infiltrații. Pentru detalii privind fiecare element constructiv și modul de punere în operă, vă invităm cu drag la evenimentele adresate publicului care se derulează în mod constant la Green Mogo.
Am încercat să incorporăm în clădirea Centrului și experiența construirii prin metoda ”earthship”, practic prin re-utilizarea anvelopelor uzate ca structură a pereților de pământ compactat. Urmăriți acest film pentru a afla multe detalii din experiența noastră în folosirea acestei tehnici de construire cu costuri reduse.
Etapele modernizării clădirii și atelierele practice au fost documentate foto și video și au stat la baza realizării unor materiale video de tipul „how it’s made”. Însă pe lângă informațiile pe care le veți obține din vizionarea filmelor postate pe canalul de youtube Centrul Green Mogo, e important să știți că prin participarea la activitățile realizate de noi veți avea acces la experiența noastră rezultată din încercarea unui număr mare de soluții tehnice și materiale care au avut ca obiectiv reducerea impactului clădirii asupra mediului, cu accent pe sustenabilitatea energetică și adaptarea la schimbările climatice.
În ceea ce privește eficiența energetică a clădirii am testat și implementat următoarele materiale și tehnologii:
Fie că ești student, fie că activezi deja într-o profesie în domeniul construcțiilor, sau poate că ești pur și simplu interesat să afli mai multe despre construcții ecologice într-un context practic într-o clădire demonstrativă, există multe modalități prin care poți participa la activități interesante în cadrul Centrului Green Mogo
Află cum!